Agroplus premium foods

  • Produse oferite

    Legume proaspete pentru vânzare directă către clienți și en-gros: tomate, ardel gras, varză, vânătă, pepene verde, fasole boabe şi păstăi, mazăre boabe şi păstăi, rădăcinoase.

  • Caracteristici ale legumelor

    Legumele sunt produse fără îngrăşăminte chimice, ne-stimulate genetic pentru creştere, recoltate la coacere şi nu înainte în felul acesta păstrându-şi calităţile esenţiale. Sunt păstrate în condiţii optime pentru păstrarea caracteristicilor autentice.

  • Caracteristici ale legumelor

    Toate aceste legume sunt produse în Comuna Prisăcani şi comunele învecinate, soiurile cultivate au fost testate pe piaţă de către membrii asociaţiei şi au fost selectate în funcţie de valoarea lor pe piaţă şi de preferinţele clienților: au aspect bun, sunt gustoase. Calităţi apreciate de cumpărători: sunt legume româneşti, sunt gustoase, au aspect plăcut, au preţuri accesibile.

Evenimente Rodinia


Vizita de studiu la o alta asociatie de producatori
Duminica, 23 Septembrie 2012 02:00

În perioada 19-23 septembrie 2012, un grup de membri ai Asociației de Legume-Fructe Prisăcani au participat la o vizită de studiu, la evenimentele generate de ediția anului 2012 a Festivalului Fructelor organizate de Fundația Civitas:

Ziua 1 - Conferinţa „Valorile noastre naturale – viitorul comunităţii”

Ziua 2 - Vizită de studiu în diferite locaţii din Odorheiu Secuiesc, pentru a avea o imagine a unor proiecte de succes şi a rezultatelor obţinute prin intermediul unor proiecte - vizită la o mică Fabrică de Suc de Mere.

Ziua 3 - Participare la Festivalul fructelor. Participarea la acest festival a însemnat o oportunitate de cercetare de piaţă pentru membrii asociaţiei. Peste 17 comunități din regiunea Odorhei au prezentat produsele lor tradiționale de fructe, produse din soiuri locale. De asemenea, participanții au prezentat un program cultural bogat. Seria de evenimente a fost menită a fi o oportunitate excelentă de a le face cunoscute produsele, cultura și ospitalitatea oamenilor din regiune participanților care sosesc din alte părți ale țării și în străinătate.

Ziua 4 - Vizită într-o alta regiune învecinată cu zona Odorhei pentru schimb de bune practici în domeniul produse tradiționale ecologice-gemuri, dulcețuri, agro-turism. Membri grupului s-au întâlnit cu Anca Dalmasso, producător local, deținătoarea brand-ului Casa de pe Deal, în Saschiz, jud. Mureș și au discutat o varietate de teme - de la marketing, produse tradiționale, acreditare, mici producători, cum se lansează un magazin online, toate pe fondul degustării unor produse tradiționale marca “Casa de pe Deal”. Membrii Asociaţiei au folosit acest prilej pentru a discuta cu proprietara afacerii în legătură cu promovarea on-line a produselor tradiţionale, despre legislaţie, dificultăţi întâmpinate şi sfaturi pentru cei care vor să demareze astfel de afaceri.

 
<< Start < Prev 1 2 3 Next > End >>